Sinceritate

Nu am vorbit niciodata despre sinceritate atat de “pe larg”.
Consider ca sinceritatea este cuvantul acela care poate lega prietenii si relatii stranse,adevarate.Este conditita principala in viata sociala a unei persoane.Lipsa ei duce la destramarea legaturilor adevarate si implicit la suferinta.
Este nevoie sa fim sinceri cu cei din jur,mai ales cu cei mai apropiati dintre ei.Desi in zilele noastre totul este alterat,iar acest lucru nu mai este general valabil si,mai ales,nu mai reprezinta o calitate a omului de succes,face inca parte din lista de calitati si virtuti ale omului “ideal”(imaginar) pe care acesta ar trebui sa le aiba.Sinceritatea,insa,poate duce si la neintelegeri.Este bine ca uneori sa ocolim adevarul si sa nu tratam totul cu sinceritate,sa nu ne exprimam des nemultumirea,sa nu criticam mereu sau sa incercam sa-i indreptam pe ceilalti prin sinceritatea noastra,deoarece intentiile ne sunt interpretate gresit si putem fi catalogati drept personaje negative.Asta in ciuda faptului ca prietenul adevarat este acela care ti le spune pe fata si iti mananca tot frigiderul.
Insa trebuie sa fim sinceri si cu noi insine,sa ne asumam o responsabilitate,sa ne asumam atat realizarile cat si greselile.Sa ne dezamagim singuri si sa ne facem mandri chiar daca altii nu sunt.Macar atunci cand ajungem la o anumita limita,cand facem un pas important,cand incepem un nou capitol al vietii noastre ar trebui sa ne analizam si sa ne spunem noua insine nemultumirile si calitatile personale,pentru ca uneori avem nevoie si de o discutie launtrica,de un monolog interior.
A fi sincer poate insemna a fi “obraznic”,dar personal,consider ca nu as putea fi altfel.Si poate ca din aceasta cauza unii ma vad “altfel”.Sunt poate mult prea sincera si imi fac pareri clare si fixe.Nu sfidez societatea si nu ma izolez mereu,desi as face asta adesea.
In aceasta viata aspra si materialista supravietuiesc ca si individ liber,sincer,cu ratiune si simtire.