Fericire

Inca de cand se naste,un om incepe un drum lung catre ceva.Nu stie ce…
Insa multi oameni mi-a spus ca acest drum duce spre fericire.
Ce este fericirea?Ei bine,la aceasta intrebare nu mi-a putut raspunde nimeni.Multi spun ca nu poate fi definita,apoi incep sa-ti vorbeasca despre ea ca si cum i-ai fi intrebat “ce este viata?”.
Pentru ca nimeni nu poate defini acest sentiment si nimeni nu-l poate intelege,adesea spunem ca este o stare de exaltare de durata scurta.
Poate ca fericirea se imparte in mai multe categorii.Totul poate fi impartit pe categorii.De aceea,consider ca fericirea poate fi cea de zi cu zi,doar una dintre multitudinea de sentimente,pe care o numesc “fericirea unui copil pentru o bucata de ciocolata”,mai poate fi fericirea de la granita dintre etapele vietii sau “fericirea chinului viitor” si cea ideala,”fericirea pe care nu o atinge nimeni”.
Nu,nu vrem niciodata sa credem ca puteam fi si tristi.Consideram ca e ceva negativ si pesimist.
Nu cred in soarta,dar sunt multe lucruri pe care nu le pot ocolii si care nu ma fac fericita.
Consider ca fericirea face parte din viata fiecaruia,mai mult sau mai putin,fiind o trasatura definitorie a unei existente in care ne pastram un echilibru.
Si pentru ca noua,oamenilor,ne place sa facem totul mai dificil,voi scrie si fraza generala:
Pentru multe persoane,a fi fericit inseamna a avea o situatie materiala buna,o slujba perfecta,o familie implinita,o relatie ideala,etc.Pentru altii inseamna acea relatie spirituala cu divinitatea,cu Dumnezeu,o pace sufleteasca,a-si dedica viata,existenta,trupul si sufletul cuiva sau unei fiinte fata de a carei existente nu este nimeni sigur.
Un singur eveniment,un singur gest provoaca acest sentiment simplu.
Unii oameni sunt mereu optimisti si bucurosi,altii pesimisti si melancolici.Personalitati extreme,care atunci cand se ciocnesc,nasc multe afecte,pozitive si negative.In aceasta relatie,de orice fel,in general,pesimistul pierde,la fel ca in majoritatea actiunilor sale.Asa este si in cazul fericirii.Pesimistul pierde,fiind mult mai putin fericit din cauza optimistului.
La Aristotel,fericirea este o activitate rationala,demna de dorit in sine.
Fata de filosofi,oamenii religiosi o definesc ca fiind in stransa legatura cu dragostea si restul actiunilor noastre.Ei spun ca dragostea de oameni te face fericit si ca este necesar sa ii punem pe ceilalati inaintea noastra.
Dar oare mai merita in zilele nopastre?Este posibil,sau a fost posibil vreodata?
Nu pot sa filosofez,nici sa explic in mod corect acest sentiment.Nu pot sa inteleg fericirea dintr-un pahar de vin sau dintr-o tigara si nici nu vreau.Nu pot sa inteleg nici atunci cand ea devine un drog,la propriu.
Nu stiu ce ma face fericita atunci cand sunt fericita,dar stiu ca sunt in stare sa simt asta ca orice om.Desi nu m-am nascut o fire optimista,in unele momente pot deveni prea otimista.
Si pentru mine fericirea inseamna o viata buna,bani,cariera,insa cred ca este ceva mai mult de atat si nu imi pot da seama ce.Si sunt invidioasa pe cei din filme,care au parte de viata perfecta si iubirea perfecta.
Sfat:O persoana trebuie sa para fericita chiar daca nu a ajuns sa inteleaga sentimentul,trebuie sa para optimista ca sa straluceasca,trebuie sa socializeze ca sa fie placuta,asa ca nu stati in umbra.
Chiar daca traim o enigma nu este nevoie sa incercam sa o intelegem la nefarsit,desi eu fac asta.
Asta este…nu pot sa ma tai ca sa incap in aceasta societate,in tot ceea ce este “normal”,orice ar insemna asta.