Amintiri...

Am ganduri nebunesti,le simt.
Inchid ochii si ele se transforma in amintiri.Le las sa ingalbeneasca,sa se stinga usor,sa prinda fir subtire de panza de paianjen…
De ce nu pot sa las amintirile intr-un colt al mintii mele si sa fac loc unor ganduri mai dulci?
Dar incep din nou sa retraiesc trecutul:un zambet,doi ochi,o imbratisare,rasete de copii,peisaje,oameni,parintii mei,sora mea,prietenele mele.Acum am o senzatie de bine,ma cuprinde fericirea,visez,m-am desprins de lumea reala,cruda.
E liniste.Simt caldura bratelor mamei mele,aud vocea calda a tatalui meu,vad chipul frumos al surorii mele.Senzatia asta se aseamana cu un sfarsit.
Moartea e usoara,iti da pace.Viata e grea,e dura,e nebuna.
Insa nu e sfarsitul.E doar imaginatia mea care a luat-o razna.Gandesc lucruri fara sens,iar apoi dintr-o data visez raiul meu…
Se aude un zgomot,un zgomot care ma trage din raiul meu,care ma arunca in alta parte…in lumea reala.Era ceasul,care suna in fiecare dimineata sa imi reaminteasca ca am o viata de trait.
Ma ridic din pat si ies din camera.Pasesc din nou intr-o noua zi…